Îmi e frică de lumină,
Te arde şi te sugrumă…
Uneori rămâi fără cuvinte
Pentru acel bec ce nu se mai aprinde.
Îmi e teamă de furtună,
Te-neacă în vise cu senină lună…
Apare şi dispare
Precum numita vrăjitoare.
Eu sunt opusul viselor mele,
Eu sunt blestemul unor stele
Şi aştept ca lumea să se oprească,
Să lase totul şi să privească…
Moralul e indiciul ce se pierde,
Aşteaptă-n valuri să se-nece
Cu grija gândului sublim,
Până ce noi nu o să mai fim…
Deea.C
deeacalinescu 