La debut în Antologia Popasuri Scriitoriceşti pe Olt şi Olteţ – vol. II

În urma demersului lăudabil al domnului profesor Florentin Smarandache de la The University of New Mexico, USA a văzut lumina tiparului Antologia Popasuri Scriitoriceşti pe Olt şi Olteţ, volumul II, apărută la Societatea cultural-științifică AdSumus, Oradea, 2016, unde au fost publicaţi prozatori şi poeţi de pe malurile Oltului şi Olteţului, în ale cărei pagini mă regăsesc (paginile 282-285).

 

coperta

Amestec

vise-colorate-1_1e5d210b4bf2ff

Îmi e frică de lumină,
Te arde şi te sugrumă…
Uneori rămâi fără cuvinte
Pentru acel bec ce nu se mai aprinde.
Îmi e teamă de furtună,
Te-neacă în vise cu senină lună…
Apare şi dispare
Precum numita vrăjitoare.
Eu sunt opusul viselor mele,
Eu sunt blestemul unor stele
Şi aştept ca lumea să se oprească,
Să lase totul şi să privească…
Moralul e indiciul ce se pierde,
Aşteaptă-n valuri să se-nece
Cu grija gândului sublim,
Până ce noi nu o să mai fim…

Deea.C

Teama omeneasca

Un singur om apare-n noapte – 28ums1e
E-o umbră neagră ce desparte
Teama dintre noi.
Ne vede noaptea în coşmaruri
Şi ne pândeşte pentru a răpi curajul.
Ciudat…
E spus uşor,
Uitat…
Nu e doar un decor.
E un vis urât,
Negativ, neştiut…
El uşor cu mâinile despică,
Acesta n-are frică!
Este un desen
Sau o poveste aruncată,
În legenda părăsită,
Dar încâlcită…
O dilemă,
O lume speriată…
Nu, e o fantomă!

Deea.C

Combinaţii de timp

Sunt mort de o mie de ani,
Dar încă trăiesc.
Sunt orbul ce riscă,
Mutul ce cântă…maree
Sunt iluzii sfărâmate de trecut,
Dar reînnoite de viitor.
Stau pe o bancă
Şi alung gândurile…
Fumul de ţigară mă sufocă,
Dar parcă mă provoacă să rămân…
Fantoma sunt eu,
Ce îmi aştept reînvierea.
Poate eu, poate tu…
Sunt altul?
Sfărâm tot în cale,
Chiar şi pe mine,
Aud jalea
Ce strigă cu suspine.

Deea C.

Hoţ de minciuni

Tăcut, suspin şi mă gândesc,

Că pierd agale tot ce iubesc…

Sunt eu, un hoţ de inimi moarte,

Ce aşteaptă un răspuns?

Ideile devin şoapte

Şi m- ascultă îndeajuns.

Sunt eu, un hoţ de mândre soarte

Sau doar un anonim închis

De lumea asta rea, venită de departe?…emo_angel_wallpaper_dark-other

Sunt eu un om pe pământ prescris?

Ce întrebări deşarte!

Nu se putea să nu le fi deschis

Într-un răspuns ce nu există

Şi nu mai poate fi înscris.

El… e cel care aşteaptă

Bătrâneţea într-un plic.

Deea C.

Sunt cineva

Eu sunsoaret soarele ce spune

O nouă poveste:

Una cu dragoni şi fiare

Sau cu Isus ce s-a născut în iesle…

Eu sunt luna ce priveşte

La un amurg duios,

Ce uneşte cerul,

Construind un vers mărinimos.

Chiar şi mâinile-i calde

Mă ating cu un ritm misterios.

Poate lumina, iară,

A început să piară dureros…

Eu sunt vântul ce aşteaptă

O nouă speranţă,

El e viaţa ce suspină…

Eu sunt cel cu pixul gros,

Ce învăluie lumină

Într-un nor fără de rost.

Deea C.

Haiku 16

sursa foto: google.com

sursa foto: google.com

Plânsul anonim,

Durerea spulberă tot –

Soarele pe cer.

Deea Călinescu

Poate daca totul…

Poate ca zilele se vor sfarsi                                 images

Si daca cerul s-ar clinti…

Poate ca pamantul ar fi prieten cu soarele

Si daca apaar tresari…

Secundele si visele

Oare cum or fi ?

Poate ca oglinzile se vor sparge

Si daca chipul va disparea,

Poate ca planeta va fi din nou verde

Si daca noi nu o sa mai fim in ea…

Trecutul si gandul,

Vor disparea.

Deea C.

Un spectator

Stau pe un scaun

Care scârţâie încet,

Culori prin jur se împrăştie

Şi se reped.

Dar o secundă trece

Şi am aplaudat,

Pantofi se aud neîncetat…

Sala s-a schimbat.

Lămpile se sting uşor,

Mă cuprinde un fior,

O lumină a apărut,

Prin geamuri a străbătut

Frigul de început.

Şi scaunele lin au plecat,

Spectacolul s-a încheiat.

Deea C.

 

 

Haiku 15

 

Ochiul de sticlă,

Ninsoare amăruie –

Lampă încinsă.

Deea C.          

Aşa şi ?

Aşa şi ce daca stau în suflet

Eu mă simt poet

Şi de asta nu regret

Aşa şi?

HAIKU 12

Marea de sticlă                 tablou-cal-in-marea-albastra~1380461

Plânge încet şi cântă –

Cuvântă acum.

Deea C.

 

Miez de noapte

1495960_383344075142989_194349683_oNoptile ma nelinistesc , 

De cinci ori pe zi clipesc.

Vantul adie usor,

Ranile ma dor .

Un fulg pe obraj s-a oprit,

                                                                                                                                                   M-am linistit .

Toamna

Zâna toamnă a venit,

Si pământu-i împodobit,

De frunzele ruginii

Ce hora ţi-o vor dărui, 

Roadele ni le va da,

Mere, pere si-altele,

Vom manca pe saturate,

Si la scoala va veni,                                                                                                                                                                                              

Sa-i salute pe copii,

Munca multa va sosi,

Pregatiti-va bunicii ,

Cea mai mare sarbatoare,

O insemnam intr-o scrisoare.

 

 

Cei trei prieteni si Batranul intelept

Este vara.Roadele asteapta sa fie gustate.Florile asteapta sa fie daruite cu iubire.Vanticelul cald de vara asteapta sa ne mangaie fata.

Un catelus cu blana ca maronie ca  pamantul si cu ochiica doua raze de soare.El spune:

-Cum te cheama, draga fetita?

-Andreea. Dar pe tine?

-Bachi . Vrei sa fim prieteni?

-Da!

Au mers ei au mers si au intalnit alt catel cu balana gri cu alb si cu ochii ca doua bobite de roua.

– Cum te cheama?am intrebat amandoi.

-Yce.Dar pe voi.

-Eu sunt Andreea si el Bachi.Vrei sa fim prieteni?

-Da.

Dintr-o data aparu o vrajitoare.Ea ne ceru sa ii dam coroana Maretului Rex.Pe drum un fluture urias ne lua in zbor spre Rex.

-Prea maretule Rex ,ne dai coroana ta?

-Nu-i destul fara cuvintele magice.

-Care sunt acelea?a intrebat Bachi.

-Voi le stiti trebuie sa le ghiciti.

Yce a zis repede:

-Te rog!

-Bine ,dar  vrajitoarea aceea este rea si daca in 10 secunde nu ii dau coroana ea se transforma in cenusa.

-Haide sa ii punem o coroana de carton.am zis eu.

Cand vrajitoarea si-a pus coroana pe cap, s-a transformat in cenusa.

Toti am fost cei patru prieteni.

THE  END

HAIKU 10

Visele se trec,

Foarfecele spulbera,                                                                                                                                                                                                                                                         

Cateii latra.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         

Pedeapsa matei

Sunt asa de trista,

-Mama, imi mai dai o batista?

 

Mata mea am gonit-o,

Am pedepsit-o.

 

Ea a mancat 6 gaini,

Pisicaa facut 6 grasimi.

 

 Oasele le-a aruncat,

Sa nu dea nimeni de stire s-au sa n-o intrebe cineva ”Unde e gaina mea?,, .

 

Pana cand ,Azorel a gasit un osicel,

Eu l-am ochit indata,

L-am lovit cu o lopata.

 

El a plans vreo… 4 zile,

Pana eu, am dat de stire,

Ca pisica imi mancase  6 gaini grase.

 

Eu ,cand am aflat ,pe mata m-am suparat,

Si-am gonit-o imediat,

Si acum sunt suparata.

 

-Ce se aude oare ,cine zgarie usa?

cat

Era pisica mea,

Am certat-o, dar apoi am pieptanat-o.

 

Minciuna

Eu sunt mic si cuminte,

Eu nu stiu a minte.

 

Copiii mereu zic 

Ca sunt bun si harnic.

 

Mamica mea zice altceva,

Ea mereu zice ca mint si sunt rau.

 

Dar copiii…

 

Ce tot zic aici ?

Nu pot sa mint nici un arici.

 

Adevarul l-am spus,

Tot ce-am zis e o minciuna foarte buna,descărcare

Gogonata cat se poate. 

 

Dar , va- m pacalit un pic,

Ce tot zic? 

Florile roz

O alee plina cu flori,

Imi dau fiori,

Sunt roz si-au lebede-n prejur,20130615-215007

Mirosul lor ma dau pe spate,

Nu trebuie sa fie alungate,

Lebedele au penele ca un norisor,

Eu le ador.

Jocul

Cand mirosi maci,                                                                                                                                                                                                                    

Tu sa nu taci,

Ci sa vorbesti

Pana te -ncalzesti,

Si  apoi te rotesti,

Pana ametesti.

HAIKU6

Cantece se aud,                                                                                                                                                                                     

Farfuria se sparge,

Tunetul tace.

HAIKU5

Visul se stinge,                                                                                                                                                                                      

Planta se ofileşte –

Lacrima curge.

Deea C.

 

HAIKU4

Tuna si ploua,                                                                                                                                                                                                                  

Scaunul se leagana,

Fulgera mereu.

Animale

 

Un catel ,                                                                                                                                                                      
Mititel,

A gasit un soricel,
Si alerga,si alerga,
De-o pisica rea.

 

 

 

O zi fericita!

In data de 18 may am castigat cu trupa mea de teatru o medalie de aur ,o diploma , un baton de ciocolata si o minge de apa fiecare .Eu am fost al saselea spiridus. Piesa sa numit ,,Scrisoare cu personaje”.

Cativa care ii vizitez

http://dragoscalinescu.wordpress.com/

http://poorbuthonest.wordpress.com/

http://rosedeny.wordpress.com/

http://claspir.wordpress.com/

http://loredanamilu.wordpress.com/

http://schtiel.wordpress.com/

http://paul1988t.wordpress.com/

http://garapentrudoi.wordpress.com/

http://fotografischewelten.wordpress.com/

http://kelihasablog.wordpress.com/

http://natycalinescu.wordpress.com/

http://danaiana.com/

http://bursucel.wordpress.com/

HAIKU 1

Ceasul face tic,                                                                                                                                                                                                            

Pasarea canta cip , cip

Poetul nimic.                                                                  

 

 

Ploua tare

Eu aud un zgomot mic,

Se aude si mai tare,                                                                                          

Cand ma uit, ploua tare

Si face un zgomot mare,

De chiar eu am adormit.